Servicii

Istoric

Misiunea şcolii

Baza materială

Parteneriate
şi protocoale

Învăţământul
preşcolar

Învăţământul
primar

Învăţământul
gimnazial


Învăţământul gimnazial

  • Planificarea activităţilor educative şi extraşcolare a fost realizată de toate cadrele didactice.

  • Toate cadrele didactice s-au implicat în activităţile desfăşurate de către elevi în Săptămâna Educaţiei Globale, desfăşurată în perioada 17-23 noiembrie 2014, cu tema: „Securitatea alimentaţiei” şi la Festivalul şanselor tale: „Anul european al dezvoltării” în perioada 24-30 noiembrie 2014. Activităţile însoţite de imagini foto au fost ulterior raportate la ISJ.

  • În cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Astra Film Junior, festivalul de film documentar pentru copii şi adolescenţi de la Sibiu desfăşurat în perioada 6-12 octombrie 2014, şcoala noastră a avut o amplă participare a cadrelor didactice din ciclul primar precum şi a profesorilor diriginţi ai claselor a V-a A, a VI- a A şi a VI-a B Dămean Ileana, Crăcea Sorana şi Răvar Cristina au însoţit elevii care au vizionat documentare prezentate în festival.

  • S-au derulat activităţi în cadrul unor proiecte de parteneriat instituţional care vizează o colaborare eficientă cu familiile colectivelor de elevi: lectoratul desfăşurat în luna octombrie 2014 cu părinţii elevilor clasei a VII-a B (diriginte prof. Popa Anca), lectorat ce a avut ca temă de discuţie relaţia părinte-copil la vârsta adolescenţei. În cadrul acestui lectorat le-a fost prezentat părinţilor prezenţi materialul PPT intitulat „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi”.

  • De un interes deosebit s-a bucurat şi proiectul desfăşurat în preajma sărbătorilor de iarnă în parteneriat cu Liceul de Construcţii şi Arhitectură Carol I Sibiu şi intitulat „Celebrarea Crăciunului”. Iniţiat de coordonatorul Comisiei Metodice (prof. Popa Anca), proiectul a beneficiat de implicarea profesoarelor de limba română (Crăcea Sorana) şi de limba engleză (Morariu Simona, Salomie Sânziana, Ivănuş Simona), care au pregătit împreună cu elevii claselor a III-a, a V-a, a VI-a, a VII-a un amplu program de colinde şi scenete prezentat în data de 12 decembrie 2014 în capela Liceului Carol I. De asemenea, elevii clasei a VI-a coordonaţi de dna prof. Crăcea Sorana au participat cu desene ce au avut ca tematică sărbătoarea Crăciunului, acestea fiind expuse pe tot parcursul lunii decembrie în holul central al liceului Carol I. Apreciate de juriul liceului, atât desenele cât mai ales programul artistic prezentat au fost răsplătite de juriu cu locul I.

  • Prof. Răvar Cristina a organizat o seară de colinde în limba germană pentru părinţii elevilor clasei a VI-a A, iar în luna ianuarie a efectuat cu elevii săi o vizită la patinoar unde a desfăşurat activitatea intitulată „Jocurile iernii”.

  • Prof. Morariu Simona a pregătit şi prezentat părinţilor elevilor din clasele aV-a A şi B engleză intensiv, o scenetă, în limba engleză, intitulată „Naşterea Domnului”. De asemenea, elevii au spus poezii şi au colindat (luna decembrie).

  • Demarată în colaborare cu Editura Art, activitatea de cultivare la elevi a gustului pentru lectură s-a concretizat şi în acest an prin Cercul de lectură (prof. Crăcea Sorana) în cadrul căruia s-au desfăşurat acţiuni de dezbateri pe marginea lecturilor individuale ale fiecărui participant.

  • Ziua de 15 ianuarie a fost una specială pentru cadrele didactice de limba şi literatura română care au desfăşurat în cadrul orelor ample dezbateri şi proiecte cu elevii, ce au stat sub egida „Eminescu – poetul tuturor românilor” (prof. Popa Anca, prof. Crăcea Sorana).

  • În semestrul I a continuat derularea activităţilor în cadrul proiectului Comenius „E.L.E.N.A.” („Învăţare şi educaţie prin experimentare pentru conştientizarea protecţiei naturii)”. Acest proiect (imagini aici) studiază cercetarea şi păstrarea biodiversităţii din cele 4 ţări implicate în proiect (Germania, Ungaria, Georgia şi România).

    • În perioada 10-12 octombrie s-a desfăşurat la Sibiu întâlnirea de proiect a partenerilor unde au participat din partea şcolii dl. Tacoi Alexandru, dna Morariu Simona şi dna Văleanu Corina.
    • În luna noiembrie s-a desfăşurat la Centrul de Reuniune Academică a ULBS un workshop de lansare şi prezentare oficială a proiectului unde au fost invitaţi profesori de biologie din judeţ care se vor implica direct în implementarea proiectului.
  • Dl. director Tacoi Alexandru a implicat şcoala noastră în activităţile campaniei educative „Biciclist în trafic” din cadrul proiectului „Sibiu - UnDa Verde pentru biciclete” iniţiat de Asociaţia „Tură în natură” şi PJS – serviciul rutier adresat elevilor ciclului gimnazial (7 noiembrie 2014). În cadrul aceluiaşi proiect, elevii claselor V-VIII coordonaţi de prof. Văleanu Corina şi prof. Tacoi Alexandru au participat la prima etapă teoretică a concursului on line „Biciclişti contra schimbărilor climatice”, un număr de 17 elevi calificându-se în etapa a II-a de creaţie din luna aprilie 2015.

  • Dl. director Tacoi Alexandru a implicat, de asemenea, şcoala noastră şi în proiectul de orientare şcolară şi profesională adresat elevilor claselor a VIII–a „Alege-ţi drumul” - program de dezvoltare a învățământului profesional și tehnic iniţiat de MEN alături de partenerii germani Asociaţia Clubul Economic German Banat şi DWK (Deutschen Wirtschaftsklubs Kronstadt – Clubul de afaceri german Braşov). În cadrul expoziţiei interactive cu tema „caravana meseriilor”, găzduită de şcoala noastră, în 25 noiembrie 2014, au participat 150 elevi ai claselor a VIII-a din şcolile sibiene unde au avut ocazia să descopere câteva din tainele unor meserii de viitor.

  • Elevii clasei a VIII-a B însoţiţi de dna dirigintă Văleanu Corina au vizionat spectacolul de teatru: „Take, Ianke şi Cadâr” la Teatrul Naţional Radu Stanca în 7 noiembrie 2014.

  • Dna prof. Văleanu Corina a participat la cursul de formare continuă adresat cadrelor didactice preuniversitare de către instituţiile partenere: FDSC şi REPER 21 şi CJRAE Bihor alături de MEN desfăşurat în cadrul proiectului „Dezvoltarea abilităţilor de viaţă a tinerilor în contextul dezvoltării durabile” (POSDRU/157/1.3/S/141511) în perioada 28-30 noiembrie 2014 şi 4-7 decembrie 2014.

  • S-a realizat instruirea părinţilor claselor a VIII–a cu privire la Simularea pentru Evaluarea Naţională (prof. Văleanu Corina şi prof. Morariu Simona).

  • Prof. Kratochwill Mirela a continuat parteneriatul cu Casa Luminii. În cadrul parteneriatului elevii şcolii şi copiii de la Casa Luminii au realizat Serbarea de Crăciun şi întâlniri care i-au ajutat mult pe toţi cei implicaţi. Serbarea de Crăciun a fost foarte reuşită datorită muncii susţinute şi a seriozităţii elevilor: Bogai Tudor, Trântor Andra, Rus Luminiţa, Damian Ciprian (clasa a VIII-a A), Căzilă Maria, Chiş Andreea, Şoaită Teodora (a VIII-a B), Teleman Vlad, Banciu Diana, Ciobanu Robert (a VII-a A), Elfellaf Kenza, Suciu Şerban, Vilău Alina (VI-a A), Crăciunu Darius, Coman Denisa şi Cherciu Emilia (a VI-a B).

  • Prof. Kratochwill Mirela a participat împreună cu elevii clasei a VII-a A la Teatrul Radu Stanca la următoarele spectacole: „Ostatic la mătuşica” (29 ianuarie 2015) şi „Take, Ianke şi Cadâr” (2 februarie 2015).

  • Prof. Dămean Ileana a demarat şi finalizat campania „Moş Nicolae iubeşte toţi copiii”, cu spijinul elevilor şi părinţilor clasei a V-a A, precum şi cu ajutorul altor colegi cadre didactice şi părinţi. În cadrul acestei activităţi, am strâns daruri pentru copiii din Centrul de Plasament Turnu Roşu.

  • Elevii claselor a VIII–a A şi B însoţiţi de prof. Stoia Florin, de dir. Morariu Simona şi de dir. Văleanu Corina au oferit cadouri şi alimente copiilor din centrul de zi din cadrul Bisericii „Trei Stejari” în activitatea de voluntariat „Să oferim celor care nu au”. De asemenea elevii şcolii 21 au colindat împreuna cu acei copii şi au socializat cu ei.

  • Elevi din clasele primare a IV-a B şi C şi din clasele a VIII-a au fost implicaţi în organizarea un program de colinde de Crăciun, desfăşurat în şcoală (prof. Stoia Florin).